joi, 8 mai 2008

Kobe Bryant MVP!

După 11 sezoane în NBA, în sfârşit este recunoscută valoarea jucătorului ajuns în ligă direct din liceu. Deşi a avut a doua performanţă individuală din istoria baschetului de peste ocean, cu 81 de puncte contra celor de la Toronto Raptors, Kobe a trebuit să mai aştepte încă 2 ani pentru a primi ce i se cuvine.

Anul acesta Bryant a primit 82 de voturi pe primul loc din 126 posibile, totalizând 1.100 puncte în timp ce principalul său contracandidat, Chris Paul, conducătorul de joc minune al celor de la New Orleans Hornets,a terminat pe doi cu 894 puncte.
Kobe s-a reinventat alături de coechipierii săi noi, având cele mai puţine aruncări din ultimii 6 ani, reuşind însă să termine pe locul 2 în clasamentul celor mai buni marcatori cu 28.2 puncte pe meci. Alături de această performanţă el a mai reuşit şi 6 recuperări pe meci (cea mai bună medie din ultimii 5 ani) şi 2 interceptii pe meci, nelipsind la nicio partidă din sezonul regulat.

Jucătorul de 29 de ani devine astfel al 4-lea jucător al echipei californiene care câştiga trofeul Maurice Podoloff (foto, în mâinile lui Kobe) după Magic Johnson, Shaquille O'Neal şi Kareem Abdul-Jabbar, fiind primul jucător din istoria lui Lakers care devine MVP al sezonului şi nu este pivot. Jurnaliştii de peste ocean prevăd deja "numărului 24" un loc în Hall of Fame.



1 comentarii:

Anonim spunea...

MVP - MVP - MVP !!!

Design by Dzelque Blogger Templates 2008

d1sco blog - Design by Dzelque Blogger Templates 2008